Altădată oamenii şi-ar fi dat viaţa pentru sublim

 ‘Altădată oamenii şi-ar fi dat viaţa pentru sublim’ (Moshe Idel).

       Mildred Pierce (1945).

       Există un morb al arţagului minor, devastator mai ales în culturile de imitaţie. Ceea ce face dezbaterea, orice dezbatere, dezgustătoare şi mutilantă. Ştii că nu vei ‘interveni’ nicăieri, niciodată. Singura cale, singura ieşire e individuală.

       God damn it, combină un pic determinările, evită capcana mono-determinismului. Insul e deopotrivă biologic, organic, psihologic, economic, istoric, social; metafizic când i se năzare. Nu privilegia niciodată una în detrimentul celorlalte, dacă vrei o sinteză sau măcar adevăruri cu caracter aplicat. Articulează calm determinările, complexificând un pic însă evitând sincretismul, fără să te temi de ce va da asta. E numai drumul tău, nimeni nu va interveni aici, nimeni n-are nici un amestec cu nimic.

       Onfray la braţ cu tatăl lui, pe stradă, ridicând ochii spre cer:
       – În seara asta nu e senin, n-o să vedem Steaua Polară.
       – Da. Cerul e acoperit de nori în seara asta.
       Şi bătrânul a murit. I-a căzut în braţe şi a murit, după cuvintele astea, în mijlocul străzii.

       Zile de loisir senin, blând, un pic idiot. O nostalgie de nespus pentru toate lucrurile trecute, şi deja pentru lucrurile viitoare.
Share: