Schita despre raul din om

Istoria sacra pare sa demonstreze ca raul nu poate fi combatut. Pe anevoiosul drum al intelegerii fiintei umane, se pare ca Dumnezeu se descoperea pe sine, incerca diverse metode, se intelegea pe sine din ce in ce mai mult. Asa cum produsul creat de om isi porneste drumul si isi duce o existenta a sa, la fel si omul s-a distantat de creatie prin intelegerea unor concepte: binele si raul. Acestea au putut fi descoperite doar datorita preexistentei libertatii umane. Nu trebuie sa fim dogmatici, nu trebuie sa acceptam povestile sacre ca pe adevaruri de necontastat, ci ca pe exercitii de gandire. Copacul cunoasterii binelui si raului (de altfel un element de maxima importanta in gnosticism) era unicul pom de care omul nu avea voie sa se apropie. Interdictia a dat instantaneu nastere la dorinta. In cadrul initial dorinta si putinta functionau ca un sistem bine inchegat. Dupa prima muscatura din marul fatidic, omul a simtit cum dorinta si putinta se desincronizeaza: isi doreau mai mult decat puteau face, si erau capabili sa faca mai mult decat si-ar fi dorit, pentru a-l parafraza pe filosoful german Rudiger Safranksi. Din prima clipa avem asadar de-a face cu problematica deciziei - binele si raul nu sunt doua entitati filosofice diferite, ci doar aspecte ale aceluiasi act de decizie. Raul tine de libertate, in aceeasi masura in care binele este rodul delicios si hranitor al libertatii. Sf. Augustin aduce un bun exemplu: intunericul nu exista ca atare, este doar absenta luminii. Atata timp cat esti in posesia monopolului personal al deciziei, energia nucleara poate, drept exemplu, duce la progres, insa este si capabila sa fie uzata in scop demonic, vezi episoadele Hiroshima si Nagasaki. Trebuie sa tinem cont, ca Sf. Augustin s-a indreptat spre Dumnezeu nu din repulsie, ci din prea multa dragoste fata de viata. Dumnezeu i-a pedepsit pe primii oameni asadar - expulzare din Paradis, munca grea, viata mai scurta si plina de greutati, dureri la nastere etc. Insa nu multe s-au schimbat si Cain a impus o noua linie genealogica, bazata pe sange si crima. Dumnezeu, aparent neobosit, a reinnoit legamintele cu omul, pana in clipa in care in lume a aparut indoiala. Probabil ca Dumnezeu a ajuns sa isi cunoasca propria creatie mai bine, sa accepte ca daca omul este facut dupa chipul si asemanarea sa, si tinand cont ca poarta in strafundurile sale atat binele, cat si raul, Divinitatea a putut sa recunoasca si ponderea de rau din Sine. Alegerea ca dilema isi are inceputut in eternul divin si se continua in noi. In acest punct al articolului, cu care nu incerc decat sa trasez niste directii, simt necesar sa citez din Schelling: "Im Menschen ist die ganze Macht des finsteren Prinzips und in ebendemselben zugleich die ganze Kraft des Lichts. In ihm ist der tiefste Abgrund und der hochste Himmel, oder beide Zentren." (In om se afla intreaga forta a principiului intunecat si la fel intreaga putere a luminii. In el se afla cea mai adanca prapastie si cel mai inalt cer, sau amandoua centrele - trad.