Invitatie la advertoriale

Daca exista curiosi sau doritori de scris advertoriale, va invit sa cititi pagina Despre Cuvanta si vedeti acolo ce propunere am primit de curand. E o propunere din aceea cu link spre site-ul organizator, deci nu aveti cum sa va pierdeti. Apropo de advertoriale, stimabila (serios vorbind, chiar e stimabila doamna in cauza, are o prozificatie (in loc de versificatie) foarte talentata) Cudi si Ketherius organizeaza un concurs anti-advertoriale in care blogarii sa spuna care e treaba cu advertorialele, de ce nu participa, etc. Pe Cudi o gasiti la cudi.ro. Scrie bine, unge rotitele vizuale si relaxeaza eficient musculatura. Insa cum Cuvanta este un blog personal pe care scriu mai rar in ultima vreme, cum persoana din spate s-a plictisit putin de expunerea publica a unor ganduri uneori special fabricate pentru blog, nu are niciun sens sa ma apuc de advertoriale. Scrie tspe cuvinte pe tema cresterii iepurilor de casa, pune link spre un site de care n-a auzit nici naiba, roaga-te sa castigi, cearta-te cu jumatate din participanti. Cam asta inseamna concursurile si advertorialele. Pune suflet, aduna oameni in jur si fa-i spectatori la reclame mai mult sau mai putin mascate. Nu e o critica, ci pur si simplu asa merg lucrurile. Exista lucruri mult mai rele, precum problemele reale, cele pe care viata ti le ofera fara sa le ceri; asa ca a scrie advertoriale nu este cel mai rau lucru din lume. Ce am mai facut in ultima vreme? Ce ati facut si voi, dragii mei. Munca, acasa, familie, cuvinte frumoase, cuvinte urate, ganduri frumoase si urate, filme bune si proaste, sperante si disperare. M-au impresionat in mod deosebit ochii unui actor ce interpreta rolul unui rabin credincios silit sa treaca prin tot felul de nelegiuri. Felul in care omul acela si-a pastrat credinta m-a induiosat. Nu se mai fac filme precum Rabinul si Hotul. Filme calde, in care personajele sunt oameni buni, nu oameni super inteligenti si caustici. Filme cu oameni, nu cu corporatisti. La biserica preotul a spus ca plansul este semn ca omul inca spera. Mie mi-a parut rau ca nu-mi pot face casa in bisericuta catolica din orasul meu. Ca pe undeva intre mine si BOR s-a fisurat ceva. Adevarul e ca ma simt vinovata ca cartesc la ortodocsie, dar au deja preamultasiguranta de sine si interminabile triluri sumbre care ma alunga din biserica precum tamaia pe drac. Prin facultate frecventam biserica ortodocsa duminical insa babele nu-si disputasera teritoriile precum hienele. Cumva m-am resemnat statutului meu de credincios din an in Paste. Botezata pe rit vechi, imbacsita de ortodoxismul romanesc, esuata neoficial la catolici, umblu ca o drogata dupa un strop de liniste sufleteasca. Dar cumva linistea aceea nu vine niciodata din lucrurile pe care ar trebui sa le fac asemenea celorlalti. Stropul meu de fericire vine din faptul ca o mana de oameni ma lasa sa fiu exact asa cum sunt, fara sa ma dea la o parte. Si dupa aceasta postare va urma una despre un magazin de girafe de plastic care pot fi cumparate de pe site-ul acela, un plastic atat de misto ca zici ca girafa aia e pe bune. Pe bune, zici ca ai zoo in casa! Talentul meu de advertorialista se opreste aici. Trebuie sa ai mult ceva ce eu nu am ca sa poti integra natural sufletul cu reclama. Eu nu am acest talent.
Share:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu