Uneori, talcul unei carti sta in dezlegarea enigmelor vietii. Sau invers. Mai ales atunci cand cartea cu pricina este plina de mistere, iar viata este „cea noua”. La sfarsitul liceului, imi cazuse in maini Toamna patriarhului. Un coleg tocmai o citise in vacanta de vara si m-a atentionat grijuliu, inainte ca eu sa-mi prind „marquesian” urechile: Cartea asta nu o citesti oricum, intre orele de curs, in troleu, inainte de culcare. Te inchizi in casa, dai deoparte orice alta treaba, iti stergi din sistem alte ganduri si preocupari, nu schimbi o vorba cu nimeni, nu-ti iei pauze decat pentru nevoi personale sau, eventual, pentru un pui de somn si, mai ales, nu lasi cartea din mana pana cand nu o termini. Am citit-o mai mult sau mai putin urmandu-i indicatiile. Cartea m-a inhatat in paienjenisul povestii patriarhului, m-a purtat, cu rasuflarea taiata, pe coama frazelor lungi de-un capitol, prin labirintul sinuos al suspansului ei plin de lirism. Nu am lasat Toamna… din mana pentru ca pur si simplu nu m-a lasat ea. Cam asa mi s-a intamplat acum, dupa ani buni, cu Viata cea noua a lui Orhan Pamuk. Am pornit impreuna cu autorul intr-o cautare acerba – uneori liric-introspectiva, alteori frisonata de suspans a la policier – a vietii dintr-o carte misterioasa, plina de nebanuite comori si pericole. Cautare transformata pe negandite intr-o adevarata „vanatoare” pe viata si pe moarte… a sensului evaziv al sinelui. Ce am aflat? Cred ca ar trebui sa descoperi singur(a)… Odata cu suflul lui Dumnezeu, lumea a fost atinsa nu numai de sufletul, ci si de ochiul lui Adam. Pe atunci vedeam lucrurile nu asa cum le-am vedea intr-o oglinda nepoleita, ci asa cum sunt ele in lume, da, asa cum le-ar vedea copiii. Cat de veseli eram pe vremea aceea noi, copiii, care numeam ceea ce vedeam si care socoteam ca numele lucrurilor erau totuna cu ceea ce vedeam! Pe atunci timpul era timp, accidentul, accident, iar viata, viata. 
Aceasta era fericirea, iar ea l-a nemultumit pe Diavol, care a starnit Marea Uneltire. Un om – pion al Marii Uneltiri -, Gutenberg (el si imitatorii lui au fost numiti „tipografi”), a multiplicat cuvintele, ceea ce mana silitoare, degetele rabdatoare si condeiul migalos n-ar fi fost in stare sa faca niciodata, iar cuvintele s-au raspandit in toate partile, ca niste margele desprinse de pe ata. Portile noastre, precum si ambalajele calupurilor de sapun si ale cutiilor cu oua, au fost napadite de cuvinte si inscriptii ca de niste gandaci de bucatarie hamesiti si smintiti. Astfel, cuvintele si lucrurile, care erau candva precum carnea si osul, si-au intors spatele unul altuia. Asa am ajuns sa incurcam toate raspunsurile pe care le stiam candva cu inima cand eram intrebati noaptea, la lumina lunii, ce este timpul, ce este viata, ce este tristetea, ce este soarta, ce este suferinta, ca niste studenti care au facut noapte alba inaintea examenului si au invatat materia pe de rost. Timpul, spunea un natang, este zgomot. Accidentul, spunea alt nefericit, este soarta. Viata, spunea un al treilea, este o carte. Noi, cei rataciti – pricepeti, nu? – il asteptam pe inger, ca sa ne sufle el la ureche raspunsul corect. * * * *
Aceasta era fericirea, iar ea l-a nemultumit pe Diavol, care a starnit Marea Uneltire. Un om – pion al Marii Uneltiri -, Gutenberg (el si imitatorii lui au fost numiti „tipografi”), a multiplicat cuvintele, ceea ce mana silitoare, degetele rabdatoare si condeiul migalos n-ar fi fost in stare sa faca niciodata, iar cuvintele s-au raspandit in toate partile, ca niste margele desprinse de pe ata. Portile noastre, precum si ambalajele calupurilor de sapun si ale cutiilor cu oua, au fost napadite de cuvinte si inscriptii ca de niste gandaci de bucatarie hamesiti si smintiti. Astfel, cuvintele si lucrurile, care erau candva precum carnea si osul, si-au intors spatele unul altuia. Asa am ajuns sa incurcam toate raspunsurile pe care le stiam candva cu inima cand eram intrebati noaptea, la lumina lunii, ce este timpul, ce este viata, ce este tristetea, ce este soarta, ce este suferinta, ca niste studenti care au facut noapte alba inaintea examenului si au invatat materia pe de rost. Timpul, spunea un natang, este zgomot. Accidentul, spunea alt nefericit, este soarta. Viata, spunea un al treilea, este o carte. Noi, cei rataciti – pricepeti, nu? – il asteptam pe inger, ca sa ne sufle el la ureche raspunsul corect. * * * * 
Pentru garnituri, se pot folosi betisoarele chinezesti, sic si foarte la moda. * In alta ordine de idei, in urma dezbaterilor parlamentare s-a ajuns la concluzia ca decizia de aplicare a unor etichete explicative pe produsele alimentare de larg consum necesita referendum. Unii alesi ai neamului au argumentat, pe deplin justificat, ca o buna parte a populatiei (rude si apropiati ai celor picati la bac anul asta), citeste foarte rar sau deloc. O alta parte abia silabiseste. Iar o a treia e prea grabita sa alerge intre doua servicii, treburi casnice si pregatiri febrile de emigrare, pentru a mai pierde timp cu lecturarea etichetelor din magazin. ____________ * * * * * * * * * 
